Clujulcultural.ro face o trecere în revistă a câtorva dintre spectacolele şi manifestările conexe din cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru „Interferenţe”, unul din evenimentele-reper pe care mizează Clujul în candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană şi care s-a încheiat recent.
Mii de spectatori au asistat mai bine de zece zile (27 noiembrie – 7 decembrie) la spectacole diverse, deopotrivă de teatru și performance, din numeroase ţări europene, dar şi ale unor artiști din Coreea de Sud şi Africa de Sud. Spectacolelor propriu-zise li s-au adăugat evenimente conexe, precum discuţii post-spectacol cu publicul, concerte, lansări de carte, expoziţii.
Tema ediţiei din acest an a fost “Mărturiile corpului” iar trupul a fost supus unei călătorii bogate în experienţe, de la teatru narativ la performance, de la teatru fizic la teatru psihologic
Expoziţie…Tompa Gabor
Diferitele ipostaze ale trupului sunt reflectate şi în expoziţia “Trăirea şi murirea”, avându-l drept curator pe Tompa Gabor, vernisată la Muzeul de Artă, ca eveniment conex festivalului și deschisă până la mijloc de ianuarie 2015.
Un alt punct de reper al evenimentelor conexe a fost şi seria de proiecţii dedicatei Pinei Bausch, artist-cheie pentru evoluţia coregrafiei moderne şi a teatrului-dans.
Articolul de faţă trece în revistă doar câteva dintre spectacole, care ilustrează însă gradul de diversitate de care s-a bucurat din fericire şi ediţia din acest an.
“Un duşman al poporului”
Unul din reprele festivalului din acest an a fost spectacolul faimosului teatru Schaubühne am Lehniner Platz din Germania – “Un duşman al poporului”, de Henrik Ibsen, adaptat de Florian Borchmeyer şi regizat de Thomas Ostermeier. La 46 de ani, T. Ostermeier este deja de ani buni o vedetă de prim rang în teatrul internaţional contemporan, spectacolul prezentat şi la Cluj fiind deja jucat în SUA, Australia şi numeroase ţări europene.
Într-o manieră revigorantă, provocatoare şi complexă ca mod realizare – joc scenic, muzică live, interactivitate, scenografie re-alcătuită “în direct” de către actori – Ostermeier reuşeşte să facă din piesa lui Ibsen, ceea ce probabil orice regizor cu pretenţii îşi propune, o poveste relevantă pentru societatea de azi şi care te face să îţi pui întrebări.
Ca element inedit spectacolelor prezentate în teatrele publice, audienţa a fost provocată în timpul spectacolului să îşi manifeste susţinerea sau dezaprobarea faţă de eroul reprezentației, Dr. Stockman şi discursul său înflăcărat.
Dincolo de reflectarea modului în care poate evolua inclusiv astăzi apărarea unei cauze legitime – personajul central descoperă că apele staţiunii balneare sunt infectate şi doreşte să dezvăluie public acest lucru – şi contextul ambiguu în care se plasează un astfel de demers, supus pericolului de a glisa înspre o poziţie extremistă, spectacolul lansează şi alte teme la fel de actuale.
Imixtiunea patronală în procesul editorial al unui ziar pretins independent, pretenţiile “asupritoare” ale celui care deţine puterea asupra angajaţilor, private de dreptul de a-și expune public propria părere, preferarea bunăstării – chiar dacă s-ar întemeia pe o temlie “otrăvită” – în locul adevărului, sunt teme bine reflectate în spectacol.
“Un duşman al poporului” le-a oferit clujenilor şi nu numai ocazia de a vedea pe viu o mostră din creativitatea unuia din numele cele mai “fierbinţi” ale momentului în teatrul international, Thomas Oistermeier, renumit în mod special, pe lângă producţiile sale pe texte contemporane, pentru modul cum reinterpretează clasicii.
Violenţă demascată, în „Ubu rege”
Construit într-un registru diferit de cel al spectacolului lui Ostermeier, “Ubu rege”, de Alfred Jarry, al companiei Cheek by Jowl, din Marea Britanie, a reuşit să impresioneze (aproape) la fel de mult.
Regizorul Declan Donellan, regizor de renume internaţional şi el, dar dintr-o generație puțin mai în etate decât Ostermeier, nu a mizat atât pe complexitate cât pe o dualitate de mare efect, real – imaginar, jalonând între umor şi oripilare.
Alegerea drept recuzită a puterii, respectiv de „război”, a unor obiecte gen abajur, mixer, perie de curăţat WC-ul şi soluţie de şters geamuri, potenţează ideea că asistăm la o farsă şi diminuează impactul oribilităţilor ilustrate, care pare cu toate acestea prea brutal uneori, în ciuda existenţei convenţiei teatrale.
Dintr-un decor ultra-clasic, al unei case burgheze, în care o onorabilă familie îşi aşteaptă invitaţii la cină, spectatorii sunt purtaţi vizual, alături de personaje, într-un univers “ubuesc” în care tatăl şi mama Ubu, cetăţenii agreabili din urmă cu câteva minute, devin personaje tenebroase, însetate de putere şi dominare.
Orbit de setea de putere, tatăl Ubu „ucide” tot ce stă în calea planurilor sale, o cât de mică opoziţie putându-se dovedi fatală. Chiar dacă Alfred Jarry este considerat un simbolist piesa sa este privită pe bună dreptate mai degrabă ca o precursoare a suprarealismului, asemănările cu teatrul absurd de mai târziu fiind şi ele evidente.
Urâţeniile care se pot ascunde în spatele unei imagini aproape imaculate sunt sugerate, desigur la o scară mai mică, chiar din prima parte a piesei, când tânărul fiu al familiei filmează diverse detalii, unele dintre ele scabroase, din intimitatea familiei, fie că vorbim de o „incursiune” vizuală în WC-ul familiei sau în nasul tatălui Ubu.
Trecerea de la ambianța cotidiană burgheză la registrul fantasmagoric este bine marcată de regizor astfel că spectatorul înţelege când are de a face cu un plan sau altul.
Dacă într-un spectacol „Ubu rege” al Teatrului Maghiar, regizat de Alain Timar, pericolul „ubuizării” universale era sugerat de faptul că fiecare personaj interpreta alternativ rolul tatălui şi al mamei-Ubu, în spectacolul lui Donellan avertismentul pare chiar mai direct, întrucât identificarea spectatorilor cu personajele în ipostaza lor domestică pare mai facilă.
Sub ochii spectatorilor însă amabilul soţ care îşi invită oaspeţii la masă se “ubuizează” în mod dramatic, la fel cum fermecătoarea prezenţă feminină a gazdei lasă locul unei instigatoare. Totuși, ca într-un basm, în spectacol toate brutalitățile fiind plasate într-un plan al fantasmei, imaginate de tânăr, binele învinge răul.
Jocul echipei de actori francezi, cu care compania teatrală înfiinţată de Donellan a mai lucrat la un spectacol propus de Peter Brook, este remarcabil, toţi protagoniştii dând dovadă de o energie şi o versatilitate deosebite.
Corpuri abrutizate: Wozeck
Corpul se poate găsi în pericolul unei vătămări viitoare, mintea şi inima o pot lua razna, dar în acelaşi timp trupul poate fi, din nefericire, subiectul violenţei brute, nemiloase. E cazul spectacolului Wozzeck, după opera cu acelaşi titlu a lui Alban Berg, în regia lui Csaba Antal, prezentat la festival de studenţi de la Universitatea IUAV din Venezia, Italia.
Spectacolul este în fapt o adaptare la adaptare, întrucât Alban Berg a realizat între 1914 – 1922 o adaptare după piesa Woyzeck a lui Georg Buchner, iar studenţii care au performat la Cluj au adaptat la rândul lor, cel puţin muzical, varianta Berg, introducând inclusiv fragmente din Rammstein sau Tom Waits.
Spectacolul aduce în prim plan corpul abrutizat, bătut sau decăzut la un statut de obiect sexual, situaţii accentuate de precaritatea social-materială a protagoniştilor-victime.
Acţiunea este plasată într-un context post-industrial, în decădere, în care „damnaţii” se pot cu greu ridica.
Din punct de vedere al jocului scenic în special în partea a doua se mizează mult pe corporalitate, conotaţiile sexuale împletindu-se cu cele referitoare la vulnerabilitatea individului și a corpului uman: prostituatele sunt aşezate la un moment dat pe jos, imobilizate şi mutate de soldaţi dintr-un loc în altul cu picioarele.
Montarea este una la care se asistă în picioare, iar regizorul a fost cel care a dirijat spectatorii în diferite colţuri ale sălii, pe fondul mutării acţiunii dintr-o parte în alta.
Spectacolul tinerilor italieni a părut mai degrabă un crochiu, care oferă câteva idei, dar care nu are încă un mesaj foarte bine conturat.
Dramă şi sensibiliate, “Caesarian section: essays on suicide”
Inteferenţe 2014 s-a încheiat în forţă, cu cea de-a doua reprezentaţie a spectacolului polonezilor de la Teatr ZAR, manager de proiect Jaroslav Fret, “Caesarian section: essays on suicide”. Concepută drept un spectacol de teatru fizic, în care nu se vorbeşte ci doar se cântă, montarea mizează pe mişcările expresive, adeseori compulsive, intense, ale protagoniştilor, respectiv pe muzica live şi melodiile ce aduc uneori cu un soi de ”incantaţii”.
O exprezivitate aparte este oferită şi de materialele folosite în spectacol, nu foarte sofisticate, sticlă, lemn, vin, portocale, dar cu o încadrare simbolică bine marcată.
Dincolo de accentul pe mișcarea fizică, spectacolul are o forţă poetică deosebită, accentuată de muzica live interpretată la instrumente clasice de trei artişti, dar și de melodiile cântate de toți protagoniștii. Muzica este una de inspiraţie corsicană, cu adăugiri din peisajul balcanic.
De o forţă expresivă deosebită sunt folosirea sticlei pisate, o dâră din acest material străbătând scena, dar şi a vinului. Protagoniştii balansează, metaforic, între o posibilă părăsire a vieţii şi vibraţiile care le însufleţesc încă inimile, îndemnându-i să nu renunțe.
Scena finală este una din cele mai puternice ale spectacolului, pierderea fatală a sângelui propriu fiind sugerată cu câte o pată de vin în dreptul protagoniştilor căzuţi pe jos.
Oricât de mult au aplaudat spectatorii la final actorii nu au mai revenit pe scenă, lăsând loc de meditaţie la problematica sensibil prezentată.
Într-o producţie a Teatrului Maghiar, care se joacă în aceeaşi sală, “Aniversarea”, în regia lui Robert Woodruff, unul din protagonişti, “personajul negativ”, nu mai revine de asemenea la aplauze.
Dacă acolo mesajul este însă de “extirpare” a răului, relansând cumva speranţa într-o viaţă mai demnă a celoralţi, necorupţi de un tată abuzator sexual, în spectacolul polonez opţiunea e de altă natură și constituie un îndemn la reflectare suplimentară asupra problematicii abordate.
Trăirea şi murirea – curatorul Tompa Gabor
Expoziţia “Mărturiile corpului – Trăirea şi murirea”, deschisă la Muzeu de Artă, parte a evenimentelor conexe incluse în festival, l-au adus pe Tompa Gabor, director al Teatrului Maghiar din Cluj, în postura de curator.
Tema expoziţiei, ce poate fi vizitată până la mijlocul lunii ianuarie 2015, este ilustrată cu o selecţie de picturi şi sculpturi, ale unor artişti români şi maghiari, în viaţă sau trecuţi în eternitate, din patrimoniul Muzeului clujean.
Regizorul a mărturisit că nu a avut o sarcină uşoară, chiar dacă oamenii de teatru se exprimă și ei prin imagini. Tompa Gabor a ales să îşi încadreze lucrările între două Răstigniri, problematica mânturii regăsindu-se de altfel destul de frecvent în discursul său public.
De la Adam şi Eva şi până la colectivizarea ilustrată de un tablou de Corneliu Baba, sunt reprezentate teme precum singurătatea, inocenţa şi maternitatea. Regizorul a mărturisit că o parte dintre lucrările selectate îl reprezintă şi pe el ca om de teatru.
Expoziţia poate fi vizitată până la mijlocul lunii ianurie 2015.
Spectacolele, traduse în trei limbi
La fel ca la edițiile precedente, toate spectacolele prezentate în cadrul festivalului “Interferențe” 2014 au fost subtitrate, pe ecrane speciale, în trei limbi: engleză, română şi maghiară.
De asemenea discuţiile dintre creatorii spectacolelor şi public au beneficiat de traducere.
Foreignness, tema ediţiei de peste doi ani
Ediţia din 2016 a Festivalului Interferenţe va avea tema “Foreignness”, după cum a anunţat regizorul Tompa Gabor. Festivalul s-a aflat în acest an la cea de-a patra ediţie, desfăşurându-se din doi în doi ani.
Invitați de renume
Festivalul Interferențe a adus și în acest an la Cluj nume foarte cunoscute de pe scena teatrală internatională.
Alături de Thomas Ostermeier și Declan Donellan au mai fost prezenți, între alții, cunoscuta actriță de pansori Jaram Lee, William Kentridge, Josef Nadj, Silviu Purcărete, Pippo Delbono.
Ovidiu Cornea
colaborator Clujulcultural.ro
