27 august 2018

Concurs pentru tinerii regizori lansat de Comisia Europeană în România

By In A 7-a

Cinci tineri regizori vor avea ocazia să lucreze sub îndrumarea unor directori de film din Europa, premiaţi la nivel internaţional, în urma unui nou concurs demarat recent de Reprezentanţa Comisiei Europene în România – #EUandME.

Potrivit unui comunicat de presă transmis Agerpres de Reprezentanţa CE în România, tinerii interesaţi sunt invitaţi să prezinte o idee pentru un scurtmetraj despre o poveste legată de impactul pe care UE îl are asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor săi.

Înscrierile se pot face până pe 31 octombrie prin completarea formularului de înregistrare online.

Aplicaţia trebuie să conţină un sinopsis al filmului, un scurt clip filmat cu telefonul mobil în care să explice conceptul, dar şi motivaţia lor (ambele în limbile română şi engleză), dar şi un link spre un scurtmetraj pe care l-au realizat în ultimii cinci ani. Concursul este destinat tinerilor regizori europeni, cu reşedinţa în UE, care la momentul încheierii perioadei de înscriere au între 18 şi 35 de ani. Înscrierile trebuie să fie individuale.

Potrivit comunicatului citat, juriul va face câte două nominalizări pentru fiecare din cele cinci categorii: mobilitate, sustenabilitate, abilităţi & afaceri, digital, drepturi. Începând din ianuarie 2019, publicul îşi va putea vota online favoriţii. Cei cinci câştigători vor primi câte un grant în valoare de 7.500 euro pentru a-şi transpune ideile pe peliculă până la data de 30 aprilie 2019, urmând ca în iunie 2019 să aibă loc o festivitate de premiere.

Campania #EUandME a fost lansată în luna mai 2018 şi se adresează cu precădere tinerilor, fiind derulată în cele 28 de state membre UE, pe o perioadă de 18 luni.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.