Concert simfonic sub bagheta dirijorului francez Alain Pâris

Actualitate Muzica

Filarmonica de Stat „Transilvania” vă invită vineri, 21 noiembrie 2014, începând cu ora 19, la Colegiul Academic, pentru a ne fi alături la un nou concert simfonic, de această dată dirijat de maestrul francez Alain Pâris.

Soliştii acestui concert vor fi clarinetiştii Răzvan Poptean şi Aurelian Băcan, membri ai Orchestrei noastre simfonice.

Din programul serii fac parte Simfonia a VI-a semnată de Philippe Chamouard, compozitor ce se va afla alături de noi la concert, Konzertstücke pentru 2 clarinete de Felix Mendelssohn Bartholdy şi Ucenicul vrăjitor de Paul Dukas.

În 1982, Alain Pâris a venit pentru prima dată în România, ocazie cu care a dirijat Orchestra Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. De atunci, a revenit constant la pupitrul orchestrelor din ţară, abordând lucrări franceze rar interpretate pe scenele autohtone, ca Messe de Sainte Cécile de Charles Gounod, Simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen, Danse des morts de Arthur Honegger, Les Béatitudes de César Franck sau, mai recent, piese de Henri Sauget, Henri Dutilleux, Qigang Chen, Philippe Hersant, Thierry Escaich, Guillaume Connesson, toate interpretate în primă audiţie în România.

Printre soliştii pe care i-a acompaniat, se numără Pierre Amoyal, Jean-Philippe Collard, François-René Duchâble, Idil Biret, Hélène Grimaud, Valentin Gheorghiu, Lauren Korcia, Lily Laskine, Karita Mattila, Waltraud Meier, Dominique Merlet, Ivan Moravec, Régis Pasquier, Gérard Poulet, Anne Queffélec sau Gabriel Tacchino.

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert

10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *