Concert Metallica la București!

Cooltura

Renumita trupă de speed metal nord – americană Metallica revine la București în turneul Worldwired, într-un concert senzațional ce va avea loc pe 14 august 2019, pe Arena Națională. Biletele se pun în vânzare vineri, 28 septembrie, la ora 10:00 pe metallica.emagic.ro, eventim.ro și iabilet.ro, anunță organizatoriiLive Nation si Emagic Entertainment.

În deschidere vor cânta trupele Ghost și Bokassa.

Turneul Worldwired se întoarce în Europa și Marea Britanie între 1 mai si 25 august 2019 cu show-uri ce se desfășoară pe stadioane, în parcuri și chiar la un castel. După seria de concerte indoor din 2017 – 2018 ce a depășit recorduri în 29 de locuri de pe tot continentul, Metallica revine în Europa și Marea Britanie cu 25 de show-uri programate în peste 20 de țări. Debutând pe 1 mai 2019 în Lisabona, turneul include orașe în care Metallica nu a mai concertat de mulți ani, printre care Milano, Zurich, Dublin, Bruxelles (pentru prima oară din 1988), Berlin, Moscova, Varșovia, București, Gothenburg, și chiar orașe cu show-uri în premieră, cum ar fi Trondheim (Norvegia), Hämeenlinna (Finlanda) și Tartu (Estonia).

Fiecare bilet cumpărat include și cel de-al 10-lea album Metallica, Hardwired…To Self-Destruct, în format digital. Fanii vor primi un mail ulterior achiziției de bilet cu instrucțiuni pentru a-și descărca albumul.

Pentru concertul de pe 14 august, fanii vor avea posibilitatea să achiziționeze Pachete VIP pentru o experiență Metallica mult mai intensă. Cele trei pachete VIP includ bilete în zone premium și alte beneficii, printre care acces cu prioritate, tur prin muzeul itinerant „Memory Remains” și chiar întâlnire cu trupa. Detalii complete vor fi disponibile pe 28 septembrie.

Vânzarea generală începe vineri, 28 septembrie, de la ora 10:00 pe metallica.emagic.ro, iar membrii fanclubului Metallica vor putea achiziționa bilete începând de marți, 25 septembrie, mai multe informații fiind disponibile pe metallica.com.

Date turneu Worldwired

Mai 1, 2019        –      Lisabona, Portugalia      –        Estádio do Restelo

Mai 3, 2019        –      Madrid, Spania                –        Valdebebas

Mai 5, 2019        –      Barcelona, Spania          –        Estadi Olímpic Lluís Companys

Mai 8, 2019        –      Milano, Italia                   –        San Siro Hippodrome

Mai 10, 2019     –      Zürich, Elveția                  –        Letzigrund

Mai 12, 2019     –      Paris, Franța                    –        Stade De France

Iunie 8, 2019      –      Dublin, Irlanda                 –        Slane Castle

Iunie 11, 2019   –      Amsterdam, Olanda       –        Johan Cruijff Arena

Iunie 13, 2019   –      Köln, Germania               –        RheinEnergieStadion

Iunie 16, 2019       – Bruxelles, Belgia                        –        Koning Boudewijnstadion

Iunie 18, 2019   –      Manchester, UK             –          Etihad Stadium

Iunie 20, 2019   –      Londra, UK                       –        Twickenham Stadium

Iulie 6, 2019       –      Berlin, Germania             –        Olympiastadion

Iulie 9, 2019       –      Göteborg, Suedia           –        Ullevi

Iulie 11, 2019     –      Copenhaga, Danemarca –           Telia Parken

Iulie 13, 2019     –      Trondheim, Norvegia    –        Granåsen

Iulie 16, 2019     –      Hämeenlinna, Finlanda  –        Kantolan Tapahtumapuisto

Iulie 18, 2019     –      Tartu, Estonia                  –        Raadi Airport

Iulie 21, 2019     –      Moscova, Rusia             –        Luzhniki Stadium

Aug. 14, 2019   –      București, România        –        Arena Națională

Aug. 16, 2019   –      Viena, Austria                  –        Ernst-Happel-Stadion

Aug. 18, 2019   –      Praga, Cehia                    –        Airport Letnany

Aug. 21, 2019   –      Varșovia, Polonia           –        PGE Narodowy

Aug. 23, 2019   –      München, Germania      –        Olympiastadion

Aug. 25, 2018   –      Mannheim, Germania    –        Maimarktgelände

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *