8 august 2017

Colecția vestimentară ”Modernizăm trecutul!”, lansare la Parcul Etnografic

By In Esenţial, Vizual

Parcul Etnografic „Romulus Vuia” (Muzeul satului) din Cluj-Napoca (str. Tăietura Turcului f.n., Pavilionul central) organizează,  joi, 10 august  ora 15:00, prezentarea colecției vestimentare ”Modernizăm trecutul!”.

Prezentarea se organizează în cadrul proiectului Modernizăm trecutul! implementat de Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR Dezmir în perioada ianuarie – noiembrie 2017, proiect cofinanțat de ElectricaSA în cadrul programului de granturi: „Electrica pune România într-o altă lumină”.


Pe parcursul implementării proiectului, un grup de 15 femei au beneficiat de un program integrat de instruire în domeniile: motive tradiționale, design vestimentar, cusătură manuală tradițională și instruire antreprenorială. Ca aplicație practică la instruire, sub îndrumarea instructorilor,fiecare cursantă a proiectat oținută vestimentară modernă, cu inserări de motive tradiționale sau ținute influențate de costumul popular.

Despre programul de granturi Electrica SA

 

Prima ediție a programului de granturi “Electrica pune România într-o altă lumină” s-a desfăşurat în perioada 24 octombrie – 9 decembrie 2016, pe platforma online www.electrica.ro/CSR/program_granturi. 184 de proiecte au fost inscrise pe platformă, dintre care 150 au fost considerate eligibile, 21 de proiecte au intrat pe lista scurtă, iar 6 au fost votate ca fiind câştigătoare. Finanţarea totală oferită prin program este de 50.000 de euro (maxim 10.000 euro pentru un proiect).

Despre Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale–ASDR

Încă de la înființare, din 2005, ASDRsprijină dezvoltarea rurală prin proiecte menite să reînvie şi să aducă în actualitate tradiţiile, obiceiurile şi îndeletnicirile vechi ale satului. www.asdr.ro https://www.facebook.com/asdrDezmir/ https://www.facebook.com/modernizam.trecutul/

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.