Ademeniţi de mirosul cafelei proaspete ne apropiem încet şi pătrundem în interiorul celei mai renumite cafenele interbelice clujene, frecventată de majoritatea intelectuală din perioada dintre cele două războaie mondiale.

Cu ajutorul unui material publicat în ziarul „Patria”, în primăvara anului 1937, vom surprinde tabloul intelectualităţii clujene aşezată la o bârfă în faţa unui pahar cu lapte, a unui şvarţ sau a unei sticle de bere, într-o perioadă în care timpul mai avea încă răbdare cu oamenii.

„Cafeneaua este o instituţie socială în care – între un şvarţ şi-o cafea cu lapte – se rezolvă rapid şi-n ultimă instanţă toate problemele economice şi politice. Greutatea cuvântului este punctată cu pumnul în masă şi logica argumentării se subliniază cu diferite şi variate imprecaţiuni specific naţionale dintre cari nu poate lipsi: mania, linia ascendentă şi colaterală a celui vizat.

În orele târzii, cafeneaua i-a aspectul corăbiei lui Noe, cu singura deosebire că nu adăposteşte decât exemplare umane de ambele sexe. Ici, câţiva convivi, adoratorii zeului păgân, se privesc cu ochii păingeniţi; dincolo câteva doamne şi domni consumatori de băuturi inofensive se trudesc să asculte târlâiturile muzicei moderne; mai încolo câţiva intelectuali severi şi demni discută lucruri grave şi <<arzătoare la ordinea zilei>>. În vacarmul inerent acestei…instituţii, primaşul, părăsindu-şi taraful, se apropie de unele mese şi făcând o apreciabilă gimnastică suedeză, cu frânturi de şale şi prezintări ostentative de abdomen, ţipă un cântec săltăreţ la urechea unui chefliu, care îşi întinde buzele într-un surâs cleios; oftează o romanţă sentimentală la urechea unei doamne care ascultă, cu o gravitate adecvată, această deosebită atenţie muzicală şi după aceste operaţiuni se retrage lângă taraful său pentru a da drumul unui ciardaş sau horă. Peste tot stăpâneşte un miros acru şi nedefinit şi o atmosferă de fum.

Asta-i cafeneaua.

Între cafenelele Clujului, numai <<Cafeneaua New-York>> are, pe bună dreptate, reputaţia de cafenea a intelectualilor.

Dintre cele patru cafenele – nu vorbim de cele mai mărunte – două sunt pustii dimineaţa: Savoy şi Palace. A treia, Cafeneaua Royal, este comercială. Aici – mărunţii şi anonimii – tovarăşii lui Gross combină, refac şi prefac metodele de câştig fără muncă şi profit fără pierderi.

Numai la <<Cafeneaua New-York>>, găsim dimineaţa, pe mulţi intelectuali clujeni, consumatori de băuturi lăptoase şi fideli cetitori de gazete. Aici vom găsi, aproape în fiecare dimineaţă, figura cunoscută a unui ziarist minoritar – venit de la clubul alăturat – aşezat comod într-un fotoliu şi simulând o lectură profundă. De fapt, el doarme, zdrobit de truda nopţii. Aici îşi termină, confraţii noştri, investigaţiile lor nocturne consumând la <<ultima oră>> o sticlă de bere şi un şvarţ mare. Aici găsim în ordine cronologică pe domnii profesori universitari: Casiu Maniu, în acelaşi fotoliu şi cetind aceleaşi gazete; Petran care stă numai timpul strict necesar pentru consumarea cafelei cu lapte; Petre Grimm, care vine zilnic cu 2-3 cărţi subsoară pentru a consuma un pahar de lapte în timp ce foiletează o gazetă englezească; Naum, calm, elegant şi grăbit; Gusti Maior căutându-şi favorita gazetă nemţească, totdeauna luată de altcineva cu câteva clipe mai înainte; şi, mai rar, Giuglea, vesel, juvenil şi vorbăreţ.

După-masă, <<Cafeneaua New-York>> îşi aranjează mesele pentru alţi vizitatori cotidiani cu locuri fixe. La masa rotundă a generalilor, cu fotolii de lemn, confortabile, vom găsi pe domnul general pensionar Tschotsch cu figura blândă şi surâzătoare, pe domnul general pensionar Păcală despre care te întrebi cu mirare: cum se poate să fie la pensie aşa de tânăr?; câte o dată, figura severă cu profilul român a domnului general pensionar Hanzu; generalul în activitate Ivaşcu şi, uneori, rătăcit între ei, domnul dr. Alex. Chiş, ori domnul Valer Pop, nu ministrul de justiţie, ci preşedintele pensionarilor civili.

Alături se pun două mese în prelungire, botezate <<mesele inginerilor>> la care adesea ori sclipeşte monoclul domnului Szanto şi aproape cotidian doarme ca la el acasă un domn foarte gras pe a cărui faţă, vara, şiruie sudoarea şi se plimbă muştele.

La geamul din faţă, unde era altă dată <<masa bârfelei>> se adună zilnic aceiaşi intelectuali, doctori, profesori şi avocaţi. De când regretatul Bogdan-Duică ne-a părăsit masa criticei spirituale, caustice şi necruţătoare – botezată <<masa bârfelei>> – s-a desfiinţat. Nimeni nu mai este vrednic s-o prezideze.

Am uitat să spunem că între vizitatorii de dimineaţa, nu pot lipsi niciodată domnul dr. Gusti Câmpeanu.

Vizitatorii constanţi ai <<Cafenelei New-York>> plătesc cu resemnare consumaţiile scumpe şi mereu scumpite cu motiv sau fără.

La fiecare majorare de preţuri clienţii New-York-ului nu protestează, nici nu se revoltă. Se încruntă şi plătesc. Fiind în marea lor majoritate intelectuali nu-şi pot permite nici să înjure, decât în gând şi impersonal. Rare ori, câte un vizitator venit din Capitală îşi dă drumul nervilor pronunţând cu glas tare diverse calificări: <<pungăşie, jăcmăneală, parşivenie>>. Şi făcând când comparaţie cu <<Capşa>> şi <<Corso>> din Bucureşti constată că: dacă diversele consumaţii sunt mult mai proaste, au avantajul de a fi incomparabil mai scumpe.

O particularitate a <<Cafenelei New-York>> este că n-are muzică. E o cafenea paşnică. Chiar când e plină nu este zgomotoasă. Afară de aşa-numita cameră de jocuri – o cutiuţă năbuşitoare tocmai în fund – unde, după amiaza şi seara se adună aceiaşi jucători de <<pietre>> sub două forme. Şi jucătorii se împart în două: jucătorii propriu-zişi şi chibiţii, mult mai zgomotoşi, mult mai numeroşi şi cunoscători perfecţi ai jocului. Când n-au scaune, stau în picioare, spre desperarea fetelor care vând ţigări şi prăjituri. Pentru ca localul să nu-şi piardă reputaţia şi jucătorii sunt tot intelectuali.

Tot în această cutiuţă, cu pretenţia de cameră pentru jocuri, se adună la anumite ore şi tinerimea sportivă pentru a comenta, adesea ori cu invective, diferitele succese sau insuccese. Îi execută sângeros pe cei vinovaţi, spre disperarea jucătorilor de domini, care cer linişte”., scria Patria” din 10 mai 1937.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.