Bassistul Marco Mendoza, ex-Whitesnake, concert la Flying Circus

Special Spectacol

Legendarul basist rock, Marco Mendoza, ajunge în luna martie și în Cluj-Napoca!

Turneul său european include 3 mari orașe din România: București, Cluj-Napoca si Timișoara! Succesul înregistrat în urma turneului sold-out pe care l-a susținut cu trupa The Dead Daisies în Europa, l-a determinat pe artist să se reîntoarcă pe continentul european și cu proiectul său solo, spre entuziasmul iubitorilor de muzică rock și jazz!

Marco Mendoza va concerta LIVE în formula de trio alături de Pino Liberti (tobe) și Nicola Costa (chitară).

Programul celor 3 concerte:

  • 29 Martie – Hard Rock Cafe – București

*Opening act: The Groovy Bastards

  • 30 Martie – Flying Circus – Cluj
  • 31 Martie – Club 30 – Timișoara

*Opening act: Blues Doctors

Adiacent acestui turneu, Marco Mendoza va sustine un clinicpe data de 29 martie, în clubul Alllive(B-dul Basarabia, Poarta Faur, Studio Hahaha Production, București). Invitația este deschisă tuturor instrumentiștilor profesionisti, amatori și, nu în ultimul rând, tuturor fanilor artistului! Înscrierile se fac prin e-mail la adresa office@atlast.ro. Locurile sunt limitate, iar detaliile organizatorice vor fi transmise celor  înscriși, prin e-mail, cu câteva zile înainte.

*clinic =O reuniune deschisă, dintre artist și public, în cadrul căreia publicul adresează artistului întrebări centrate pe tehnică, stilul abordat, având posibilitatea de a obține și o serie de sfaturi utile în vederea atingerii performanțelor dorite. Artistul va susține o demonstrație live, astfel că, audiența va avea ocazia de a observa și prelua, după caz, câteva secrete din culisele carierei de artist.

 

“Aștept cu nerăbdare să ajung în România, pentru prima dată cu acest proiect solo. Sper să vă întâlnesc în număr cât mai mare în toate cele 3 seri de show și să împărtășim spiritul și energia muzicii. România, abia aștept să ne întâlnim!”, a spus Marco Mendoza.

Despre artist:

Marco Mendoza a lăsat o amprentă puternică în trupe precum Whitesnake, Thin Lizzy, Blue Murder, Blackstar Riders, alăturându-se, de asemenea, unor nume importante precum Neal Schon, Ted Nugent, Tim „Ripper” Owens, Dolores O’Riordan (The Cranberries), George Lynch (Lynch Mob). Artistul a lansat pe data de 6 iulie 2007 primul său album solo, urmând ca, mai apoi, să cucerească publicul prin vocea sa expresivă ce înlătură granițele dintre rock, pop, jazz, fusion și soul. Când nu este în turneu, artistul își desfășoară activitatea pe continentul american, în propriul proiect jazz Mendoza Heredia Neto, alături de Joey Heredia (tobe – Stevie Wonder, Sheila E, Sergio Mendez, Herb Alpert, Tania Maria, Scott Henderson, Frank Gambale și Dianne Reeves) și Renato Neto (clape – Stevie Wonder, Prince, Sheila E., Brian McNight, Justin Timberlake, Celia Cruz, Christina Aguilera, Little Richard, Patti LaBelle, Luther Vandross).

Biletele se pot achiziționa online pe: www.ambilet.ro si www.iabilet.ro, sau offline din rețeaua IaBilet: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara. Totodată, biletele vor fi disponibile și la intrarea în locație în seara evenimentului.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *