Artişti din nouă ţări la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna

Actualitate Muzica

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna, judeţul Caraş-Severin, se desfăşoară în perioada 10-13 iulie, în Poiana Lupului, şi reuneşte 70 de artişti din nouă ţări, între care SUA, Polonia, Franţa, Norvegia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna, Marius Giura, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că aşteaptă ca la acest eveniment să participe zilnic 10.000 de spectatori.

„Mă aştept să avem 10.000 de spectatori pe zi, dar acest lucru depinde foarte mult şi de vreme, dar şi de disponibilitatea oamenilor. În total, avem vreo 70 de artişti din nouă ţări, dar avem concerte şi în timpul zilei, la Biserica din Văliug şi la hanul La Răscruce. Am obişnuit deja publicul cu patru concerte în fiecare zi„, a spus Marius Giura.

Program:

Joi, în prima zi a festivalului vor urca pe scena amplasată în aer liber în Poiana Lupului, de la ora 19.00, Adam Baldych Imaginary Quartet (Polonia), Andy Sheppard Trio Libero (Anglia, Franţa), Dave Douglas – the Riverside Quartet (SUA) şi Marius Neset Quartet.
Vineri, în cea de-a doua zi a festivalului, de la ora 11.00, la Biserica din satul Văliug vor concerta Suite Teodor Pop & Andrea Kohonicz, iar la hanul LaRăscruce, de la ora 14.00, va concerta Horia Crişovan. Seara, de la ora 19.00, vor urca pe scena în aer liber Elena Mindru Finnection (România, Finlanda), Joey Defrancesco Trio (SUA), Ulf Wakenius Band (Suedia, Danemarca) şi Arve Henriksen Band (Norvegia).

Sâmbăta, 12 iulie, Exit Oz va concerta la Biserica din satul Văliug, de la ora 11.00, iar Teodor Pop va cânta la hanul La Răscurce, de la ora 14.00. Seara, de la ora 19.00, pe scena aflată în aer liber vor concerta Tiberian/ Dahlgren/ Betsch (România, SUA), Pedro Negrescu Trio (România, Ungaria), The Crimson Projekct (SUA) şi Kimmo Pohjonen (Finlanda).

Duminică, în ultima zi a festivalului, de la ora 11.00, la Biserica din satul Văliug vor concerta Mircea Tiberian & Liviu Butoi, iar la ora 14.00 vor concerta Pedro Negrescu & Friends la hanul La Răscruce. Vor fi concerte şi seara, de la ora 19.00, pe scena aflată în aer liber în Poiana Lupului, astfel: Jazzybit (România), Mike Stern/ Bill Evans Band feat. Dennis Chambers & Tom Kennedy (SUA), Tom Harrell Colors of a Dream with Esperanza Spalding (SUA) şi Stian Westerhus (Norvegia).

Între concerte vor avea loc vernisaje şi lansări de carte.

Preţul unui bilet este de 80 de lei, iar un abonament pentru toate zilele festivalului costă 300 de lei. De asemenea, un abonament pentru trei zile de festival costă 220 de lei. Tichetele şi abonamentele se pot procura de la faţa locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *