13 ianuarie 2018

Artista Geta Brătescu, decorată de Președinție

By In Vizual

Geta Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România, a primit, în atelierul său de lucru din Bucureşti, distincţia Ordinul Naţional „Steaua României”, oferit de preşedintele României Klaus Werner Iohannis.

Decoraţia a fost înmânată pe 10 ianuarie de consilierul prezidenţial pentru Cultură, Culte şi Centenar, Sergiu Nistor, şi de Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în luna septembrie 2017, decretul de decorare a artistei Georgeta Brătescu cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

„În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal, pentru remarcabila sa implicare în promovarea artei conceptuale româneşti, împletind cu o măiestrie profundă arta vizuală cu cea literară, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer doamnei Georgeta Brătescu, artist vizual”, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Artista Geta Brătescu, una dintre figurile centrale ale artei postbelice est-europene, a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” la propunerea preşedintelui ICR, Liliana Ţuroiu.

 

Ordinul „Steaua României” este cea mai înaltă distincţie oferită de statul român.

Cu o carieră impresionantă, de peste 60 de ani, Geta Brătescu se bucură de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor, în întreaga lume.

Pavilionul României la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia, care a găzduit în 2017 proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în mass-media internaţională.

ICR a susţinut prezenţa unei expoziţii a marii artiste şi la Muzeul de Arte Frumoase din Gent. Astfel, din toamna lui 2017 şi până la jumătatea lunii ianuarie 2018, acesta găzduieşte prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu. „An Atelier of One’s Own” este prima expoziţie majoră a unui artist român găzduită de celebrul spaţiu expoziţional belgian.

„Am susţinut cu toată convingerea ca doamnei Geta Brătescu să-i fie acordată această distincţie. Domnia sa este o adevărată emblemă pentru cultura românească, iar noi trebuie să ne apreciem valorile, prin toate căile posibile. De aceea, având în vedere cât de bine sunt primite lucrările domniei sale de publicul european, anul trecut am făcut demersuri, împreună cu reprezentanţa noastră în Spania, pentru o expoziţie Geta Brătescu şi la Madrid”, a declarat preşedintele Institutului Cultural Român. 

Geta Brătescu s-a născut la 4 mai 1926, Ploieşti. Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte.

A urmat Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în perioada 1945 – 1949, iar profesori i-au fost George Călinescu şi Tudor Vianu, apoi Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti, între 1969 – 1971. A început studiile de artă în 1945, la Academia de Arte Frumoase, sub îndrumarea maestrului Camil Ressu, dar a fost forţată să le întrerupă din cauza cenzurii comuniste.

Geta Brătescu a primit în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, acordat pentru remarcabila sa contribuţie la dezvoltarea artei românesti contemporane. Un sumar al creaţiei sale a făcut obiectul retrospectivei personale organizate la Muzeul Naţional de Artă în decembrie 1999. În luna mai 2007 artista a expus desene inedite la UNAgaleria în expoziţia cu titlul “Cinci minute”.

Geta Brătescu este considerată una dintre cele mai importante şi longevive artiste contemporane din România, cu o foarte mare vizibilitate în străinătate, creaţiile sale regăsindu-se în muzee prestigioase ale lumii, precum MOMA New York, Tate Londra şi Muzeul de Artă Modernă din Viena.

Leave a Comment

tetarom