familion cu surprize
Familion
19 septembrie 2016

ANALIZĂ. Câteva posibile explicații pentru care Clujul a pierdut titlul de Capitală Culturală Europeană

By In Clio, Esenţial

Vineri, comitetul de selecție european responsabil cu evaluarea orașelor românești candidate la titlul de Capitală culturală europeană 2021 a recomandat ca titlul să fie acordat Timișoarei.

Așa s-a încheiat un parcurs de 6 ani, în care au fost evaluate 14 orașe candidate. Acțiunea europeană s-a desfășurat conform unor criterii anunțate în prealabil.

Nu a fost vorba despre multi-etnicitate sau patrimoniul cultural al orașului, așa cum s-a interpretat la aflarea câștigătorului. CEaC (Capitala Europeană a Culturii) nu este o variantă cu Patrimoniului mondial UNESCO sau a mărcii patrimoniului european. De asemenea, titlul nu se acordă orașului cu cea mai bogată agendă culturală, ci proiectului special creat pentru anul 2021.

Să revedem care au fost criteriile de selecție:

Primul criteriu luat în considerare a fost contribuția la strategia pe termen lung a orașului, respectiv strategia culturală şi moştenirea pe care acest proiectul urmează să o lase.

Al doilea – dimensiunea europeană: oraşul va reflecta la propria istorie şi cultură, ca şi la istoria şi cultura celorlalte oraşe europene.

Cel de-al treilea se referă la conținutul cultural și artistic, luând în considerare dimensiunea (raza de impact, n.n.) programului şi implică o viziune artistică puternică, care să atragă vizitatori din Europa.

Cel de-al patrulea a fost participarea locuitorilor în dezvoltarea programului.

Celelalte două sunt foarte directe: dacă orașele candidate au bani şi dacă au cu cine (parteneri) să fie o Capitală Europeană a Culturii.

Cine au fost concurenții Clujului și unde au punctat ei? 

În primul rând, Bucureștiul. Conform practicii europene, doar capitalele statelor mici (gen Luxemburg) ajung să fie și capitale europene. Juriul ia în calcul realitatea potrivit căreia capitalele administrative au suficiente resurse bugetare pentru a se dezvolta din punct de vedere cultural, fără a mai necesita un catalizator precum titlul CEaC.

Pentru că aceasta este esența proiectului, de a stimula acordarea unui procent mai mare culturii de la bugetele locale. Și de a da ocazia bugetelor locale să fie și beneficiari, nu doar cotizanți la bugetul central. Așadar, lupta s-a dat, în principal, cu Bucureștiul, pentru banii de la Ministerul Culturii. Banii europeni alocați proiectului, respectiv premiul Melina Mercouri, în valoare de 1,5 milioane euro, reprezintă doar 3 % din bugetul proiectului Timișoarei și ar fi însemnat 4 % din bugetul Clujului.

Așadar, Bucureștiul a participat la competiție (chiar dacă avea cunoștință de practicile europene de a nu acorda titlul CEaC capitalelor administrative) doar pentru a încerca să țină cu dinții de suma alocată de Ministerul culturii (aproximativ 11 milioane euro, neclarificată nici acum). Și cine știe, în caz că aplicațiile celelaltor orașe ar fi fost mai slabe, poate că ar fi și avut șanse de reușită, iar România ar fi intrat iar în rândul excepțiilor UE.

Clujul a stat foarte bine la primul și al patrulea criteriu (strategie și participarea locuitorilor) bine la 2 și 5 (dimensiune europeană și finanțare) și satisfăcător la 3 și 6 (raza de impact a proiectului și parteneri). Din nefericire pentru noi, Timișoara a punctat exact la criteriile la care Clujul stătea mai slab. Dar poate că nu ar fi fost de ajuns, dacă nu ar fi intervenit un element-surpriză.

servus-cluj

Baia Mare părea a fi outsider-ul competiției. Toată lumea știa deja, în această fază, că titlul se acordă unor orașe mici/mijlocii, pentru a le stimula, dar nimeni nu se gândea serios la Baia Mare, mai ales după problemele politice (nu doar proiectele au fost evaluate, ci și susținerea lor de către autorități și mediul de afaceri). Echipa însă și-a văzut de treabă, producând cel mai armonios concept de proiect,  Cultura ospitalității, pentru care a construit un buget superior Clujului – 40 milioane de euro.

Juriul a considerat că prezentarea lor a atins criteriile menționate în Decizie, remarcând entuziasmul evident al echipei, abordarea inovatoare și obiectivele ambițioase, iar ca minusuri, viziunea artistică mai puțin dezvoltată și existența unui potențial conflict între abordarea managerială fluidă și obiectivele concrete, în mod special în privința dimensiunii europene.

Proiectul Clujului, La Est de Vest, a fost apreciat în prima fază de către juriu ca rezonând cu orașul și cu strategia sa; la fel, și conceptul nostru de resemnificare a Europei. Totuși, a sesizat existența unui nivel redus al dimensiunii „Vestice”, chiar și cu vecinii apropiați. Aceasta, ca și faptul că pe parcursul prezentării proiectelor între echipa din Cluj și cea din Baia Mare s-a creat un fel de parteneriat, recunoscut de liderii ambelor echipe (Florin Moroșanu și Vlad Tăușance) ar fi trebuit să ne dea de gândit.

Cum de s-au împrietenit cele două echipe aflate în competiție? Logic, pentru că ambele reprezentau aceeași regiune (europeană) de dezvoltare – Nord Vest. Dar a mai fost ceva, mai greu de penetrat: datorită intuiției că proiectele lor sunt complementare. Cele două echipe au simțit că trag în aceeași direcție, deși se aflau în competiție. Iar competiția… trebuia să meargă mai departe. Puse laolaltă, proiectele lor (cu Clujul ca motor principal și Maramureșul și județele din jur ca susținători) ar fi avut mai multe șanse – și clar, un mult mai mare impact. Ar fi completat proiectul Clujului exact acolo unde stătea prost, la criteriile 3 și 6 (raza de impact a proiectului și parteneri).

Bazându-se pe avansul pe care îl avea la data anunțării listei scurte față de Timișoara sau Baia Mare în ceea ce privește evenimentele derulate, Clujul a mers (și poate că a fost nevoit să meargă, din acest motiv – care însă nu ne-a favorizat, așa cum credeam) pe principiul prin noi înșine. Și a pierdut pe mâna lui, dar și a candidatului-outsider din aceeași regiune, care și-a atras cooperarea celorlalte județe din Ardeal, reușind să ofere proiectului său, în ciuda dimensiunii reduse a orașului, o rază mai mare de impact, ceea ce a fost în detrimentul Clujului.

Faptul că am avut două orașe din aceeași regiune pe lista scurtă a redus considerabil șansele Clujului, care s-a luptat, de fapt, pentru resurse cu Baia Mare, lăsând un culoar liber pentru Timișoara, care a știut să speculeze momentul și a sprintat. Care au fost atuurile sale, totuși? Ca să fim fair-play, trebuie să recunoaștem că proiectul lor ne-a fost ușor superior în câteva puncte.

cluj

Delegația Clujului

 

Diferențele au fost subtile, și au ținut, așa cum am amintit, de condițiile geografice și de mentalitate.

  1. Mentalitatea echipei de proiect. În fața unui juriu preponderent feminin, Timișoara a venit cu o echipă preponderent feminină care a propus un concept… feminin. În vreme ce clujenii au încercat să puncteze la toate cele șase criterii, timișorencele au știut să citească printre rânduri și să pună accent pe “expediția” orașului din anii pregătirii până în anul deținerii titlului. Aici a fost diferența de viziune a doamnei Simona Neumann- expediția, atenția la drum, nu la scopuri: am convingerea că suntem echipați foarte bine pentru a întreprinde această “expediție” și să-i re-creem frumoasei doamne – Timișoara, desigur – profilul pe care trebuie să-l aibă în secolul 21. Și toate astea prin cultură!

Noi am căutat să scoatem în evidență plusurile, din dorința de a scoate un punctaj bun, și s-a considerat că ne lăudăm.  Bănățenii și-au scos pe tavă minusurile, într-o enumerare, precizându-și simpla intenție de a le elimina – fără măsuri concrete. Metoda aceasta a implicat însă emoțional juriul, care a apreciat intenția și probabil numărul problemelor scoase pe tapet: reacția cetățenilor față de comunitatea rromă, sub 1% din bugetul local alocat culturii, etc.

  1. Anticiparea rezultatului. Spre deosebire de clujeni (presedintele Asociației 2021, Florin Moroșanu recunoștea că nu se aștepta să piardă), timișorenii și-au pus în mod real problema: și dacă nu vor câștiga titlul? Iar aceasta, în loc să-i demoralizeze, i-a motivat și mai mult: gândindu-ne cu echipa la un plan B, am înțeles și mai bine câtă nevoie are Timișoara de titlu. Desigur, există numeroase proiecte din dosar care vor putea fi implementate în viitorul apropiat chiar și fără titlu, însă vor necesita mult mai mulți ani (și bani, s.n.) pentru a fi realizat.
  2. Noi am mizat pe film, ei pe teatru. În vreme ce Clujul se chinuie de câțiva ani și nu reușește să finalizeze un Centru Regional de Industrii Creative și IT, poreclit „Buftea de Cluj” -pierzând și finanțarea europeană a proiectului (din motive care, să zicem, nu sunt direct imputabile municipalității, ca falimentul firmei constructoare), Timișoara are un festival de teatru regional care crește de la an la an. Filmul o fi el considerat a 7-a artă, câteva festivaluri (avem și de film mai multe) nu ajung. Nu știu dacă am reușit să arătăm diferența dintre Clujul lui Miklós Jancsó (care sărea de la o cafenea la un studio european) și cel de acum, a cărui atmosferă festivalieră este superbă, însă afacerile în domeniu lipsesc cu desăvârșire (nu se încheie contracte pe durata festivalului), după cum sublinia la TIFF 2013 Michael Kutza – directorul Festivalului Internațional de Film de la Chicago. Iar teatru avem și noi, dar nimeni nu recunoaște decalajul dintre Teatrul maghiar condus de Gábor Tompa și Teatrul Național, pe care ultimul încearcă de câțiva ani buni să-l recupereze.

 

  1. Muzica: electro-pop versus underground.În vreme ce Clujul a mizat pe festivaluri de muzică tânără (gen Untold, ca urmare a European Youth Capital 2015), Timișoara vine cu Galeria Muzicii Subversive, o instalație care prezintă trupe underground cenzurate în perioada comunistă. Vor concerta aici formații precum Laibach sau Mondial.

 

  1. Raza de impact a proiectului (cui se adresează el): 150 km în jurul Timișoarei vs Cluj și comunele limitrofe. Fapt semnificativ, toate județele din jurul Clujului au susținut (prin asocieri semnate) candidatura Băii Mari.

 

  1. Bega versus Someș. Ne-am trezit târziu că Suntem riverani, proiectele de punere în valoare a Someșului (navigabil, alei pietonale, plaje) se scot de la naftalină la fiecare 4 ani (în preajma alegerilor) după care ajung înapoi la sertar. Ori, canalul Bega este rezultatul unui efort uman susținut de generații, început de inginerii austrieci și pus acum în valoare prin acest proiect. Timişoara şi-a structurat programul cultural sub forma unei călătorii, cu staţii – program/proiect şi trasee pe şi de-a lungul canalului, conectând idei, oameni, locuri. A avut o poveste, o călătorie cu un traseu… noi am scris o poveste pentru Untold, nu și aici.

 

  1. Cooperarea internațională. Timișoara este oraș înfrățit cu Belgrad, Szeged, Novi Sad (oraș din țara candidată, co-particpantă în 2021 la acțiune), Budapesta, Graz, Karlsruhe, Cernăuţi şi Mulhouse. CEaC a dat ocazia Timișoarei de a reevalua aceste colaborări și de a alege parteneriatele culturale care au dat roade. Clujului i s-a reproșat că nu are destui parteneri cu care colaborează pe proiect. Iarăși, prin noi înșine. Dar Timișoara are 15 consulate, iar Clujul doar 3. S-a făcut lobby internațional și la noi (Clujul a avut angajată o firmă de consultanță care a consiliat și Plovdiv în 2019, s-a lucrat pe mai multe planuri) dar 15 față de 3? Ce lobby să faci, când concurentul tău are în curte 15 consulate?

 

  1. Buget de 48,5 milioane euro vs 35 milioane euro – Clujul, deși vorbim de orașe comparabile ca mărime (număr de locuitori). Din acest buget, premiul european Melina Mercouri este de „doar” 1,5 milioane de euro, care se acordă abia după finalizarea proiectului, în urma unei evaluări. Să  înțelegem că și juriul are evaluatorii săi, și calculele sale de rentabilitate. Una e să raportezi că ai pus în mișcare 35 milioane cu 1,5 și mult mai meritoriu să spui că ai reușit să antrenezi 48,5 cu aceeași sumă.

 

  1. Bază de refugiați vs Pata Rât. Printre manifestările și locațiile enumerate în proiectul Timișoarei se află și acțiuni care se vor ține în… centrul de refugiați de pe raza orașului, iar juriul european nu avea cum să nu țină cont, chiar dacă este vorba „doar” de 100 de refugiați. Aici a punctat Timișoara la toleranță, noi nu suntem în stare să ne găzduim con-citadinii, să le găsim locuințe decente, în vreme ce alții găzduiesc refugiați, care beneficiază și programe culturale.

 

  1. Cultura ca liant în comunitate și ideal vs cultura ca motor de dezvoltare. Proiectul timișorean se bazează pe un motor economic, dar și social, ce acompaniază demersul cultural. Ei au declarat chiar că vor să schimbe strategia de abordare a Begăi, să-l transforme din canal comercial,  în liant cultural. Noi am mers pe proiecte și rezultate, ei pe deziderate. Ne-am prea pliat pe aplicație și am pierdut. Ei și-au văzut problemele lor și au câștigat.

Cam acesta a fost, foarte pe scurt, experimentul european la care am picat cu brio. Am dat dovadă de ambiție, am crezut că știm cum – și poate chiar am știut. Dar acum este momentul să punem punct, și să ne recunoaștem înfrângerea, terminând cu falsele orgolii. Din proiectul Clujului trebuie selectate acele câteva obiective care mai pot fi susținute.

timiosoara

Echipa învingătoare a Timișoarei

Să vedem dacă reușim prin noi înșine, așa cum ne-am propus: să scoatem la lumină acea generație de manageri culturali sau culturepreneuri (care au tot fost invocați), ca și finanțarea și încurajarea cooperării între comunitățile care susțin parcursul cultural – artistic al orașului. Și dacă tot vrem să fim capitală europeană, să luăm exemplul european de folosire a banului public: acesta trebuie să fie un catalizator, nu să se scurgă în buzunarele prietenilor politici.

Marius Oliviu,

colaborator Clujulcultural.ro

1 Comment
  1. o pragmatica 19 septembrie 2016

    Felicitari pentru articol, bine punctat si documentat! Desigur, nu atinge toate aspectele si nici nu avea cum, in absenta/ asteptarea motivatiei oficiale a alegerii.
    Raman la ideea ca aplicatia e scrisa cel mult mediocru si sigur arogant.

    Reply

Leave a Comment

tetarom
Mobila Klasse1