22 decembrie 2017

50.400 de spectatori la Teatrul „Puck” în 2017

By In Actualitate, Teatru

Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca a avut anul acesta multe spectacole și activități, la care au luat parte zeci de mii de clujeni. Instituția a organizat cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”, la care au luat parte circa 6.000 de spectatori. De asemenea, 2017 este anul debutului Festivalului Stradal „Wonder Puck”, manifestare care a animat (timp de trei zile) Piața Unirii cu spectacole, concerte și jonglerii.

Cele două secții ale Teatrului de Păpuși „Puck” au avut pe parcursul anului 2017 un număr de 311 de spectacole, de care s-au bucurat aproximativ 27.000 de spectatori mici și mari, la care se adaugă 17.400 de participanți la Festivalul Stradal „Wonder Puck” și cei 6.000 de la Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”.

Pe parcursul acestui an, secția română a instituției a programat șase premiere: „Strada cu îngeri”, „Micul Prinț”, „Pinocchio”, „Fata babei și fata moșneagului”,  „Scufița Roșie și lupul cel flămând” și „De Moș Nicolae, Puck salvează magia poveștilor”. La secția maghiară au avut loc cinci premiere: „Én vagyok Pinokkió”/„Eu sunt Pinocchio”, „Sziklahitű Szent László”/„Legenda Sfântului Ladislau”, „Baladele Balaurului”/ „Sárkány-művek”, „Mesekosár”/ „Coșul cu povești” și „Az egér, aki nem ismerte a félelmet”/ „Șoricelul fără frică”.

Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca a participat pe parcursul anului 2017 la 15 festivaluri din țară și din străinătate, care le-au adus artiștilor clujeni 7 premii importante.

 

Anul 2017 a marcat și debutul unui nou eveniment de marcă în viața cultural-artistică a Clujului. Este vorba despre Festivalul Stradal „WonderPuck”, organizat de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu fundația ESUA și fundația LIONS și susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, precum și de Consiliul Județean Cluj. Prima ediție a manifestării a avut loc în Piața Unirii între 15 și 17 septembrie, timp în care aproximativ 17.400 de spectatori, mai mari sau mai mici, s-au bucurat de spectacole, concerte, demonstrații cu marionete și jonglerie. Momentele din program au fost susținute de artiști clujeni, dar și din Oradea, Sibiu, Alba Iulia, Târgu-Mureș, Baia Mare, Deva, Satu Mare sau Dej.

Nu în ultimul rând, Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck” a programat cea de-a 16-ediție între 16 și 20 octombrie 2017, reunind artiști din Italia, Ungaria și Marea Britanie, Republica Moldova și România. Cele mai importante scene ale Clujului au găzduit 31 de reprezentații, la care au luat parte în jur de 6.000 de spectatori. Un moment special al festivalului din acest an a fost atelierul „Logica Mișcării”, condus de Stephen Mottram (Oxford, Marea Britanie).

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. De asemenea, din 2006 a fost lansat programul Nocturne cu spectacole adresate adulţilor. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.