20 de filme româneşti realizate în ultimul secol, prezentate în Andaluzia

A 7-a

Un număr de 26 de filme româneşti realizate în ultimul secol, începând cu 1912 şi culminând cu autorii Noului Val, vor fi proiectate până la finalul anului în săli din Almería, Córdoba, Granada şi Sevilia, ce aparţin de Filmoteca de Andalucía.

Peliculele vor fi prezentate în perioada 28 august – 19 decembrie, transmite ICR Madrid.

Aceasta este a doua parte a unui proiect început în luna aprilie, împreună cu Filmoteca de España, când 12 filme româneşti de arhivă au fost proiectate la Cine Doré din Madrid.

„Un secol de film românesc” va aduce în atenţie filme vechi, puţin cunoscute privitorilor, dar şi lungmetraje prezentate şi premiate la prestigioase festivaluri europene, precum Berlinala, Cannes şi Veneţia.

Între ele se numără „Iacob” (1988), de Mircea Daneliuc, cu Florin Zamfirescu, Ion Besoiu şi Dorel Vişan în distribuţie, care va deschide seria, în Almería şi Córdoba, şi „Războiul de Independenţă” (1912). 

Evenimentul este organizat de DACIN-SARA (Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual) şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Filmoteca de Andalucía, Centrul Naţional al Cinematografiei din România şi Ambasada României în Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *